Prof. Dr. Ioan Sîrbu

• CEO – Clinica privată Dr. Ioan Sîrbu, București
• Membru al Academiei Americane de Implant Stomatologic
• Președintele Asociației Române de Implantologie Orală și Biomateriale

ACTIVITATE

Prof. Dr. Ioan Sîrbu este profesor universitar la Facultatea de Medicină Dentară, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila” din București, unde coordonează Departamentul Implantologie Orală. 

Membru al Academiei Americane de Implant Stomatologic, acesta a urmat cursurile universitare la New York University, la departamentul de Implantologie Orală. 

Director al clinicii particulare Dr. Ioan Sîrbu din București, Prof. Dr. Ioan Sîrbu are peste 20 de ani de activitate în care a inserat  peste 25 000 de implanturi. 

De-a lungul carierei sale, acesta este autorul a nouă brevete din domeniul implantologiei orale, prin care a cercetat și promovat noi tipuri de implanturi, echipamente și tehnici dentare.